Aveam picioarele goale si simteam asprimea calda a pamantului de vara, ii iubeam mirosul reavan primavara si ii adulmecam toate miresmele florilor de prin aprilie-mai pana-n octombrie.
Am fost un copil vesel, destul de prezent si de ajutor bunicii, m-am sensibilizat cand am crescut printre pomi, zarzavaturi, gaini, udatul gradinii cu galeti care impreuna cantarea cat mine, m-am sensibilizat si cand imi era greu sa aleg intre caramele tari ca piatra de-ti dublau dintii si eugenii cu o crema mai mult umbra decat strat, sau cand trebuia sa aleg intre 1kg de biscuiti populari (ca sa ma tina mai mult), tari si ei ca piatra, dar compensa un rahat intarit si el varsat, ca sa poti lua si 50 de g daca atat iti permiteai, sau cand trebuia sa aleg intre caietul si pix si guma de mestecat si ea tare si rara (deja ne aflam spre '88 cred!), toate acestea le-am trait ca pe un firesc al vremurilor, desi tot timpul am tanjit la cei care aveau brad de Craciun si mai aveau si bomboane de pom si lumini in pom...poate chiar si cadouri...dincolo de sosetele de colectie specifice darurilor de Craciun.
Am realizat ca am ingropat multe amintiri, dar si multe vin ca un efect de boomerang...uite m-am gandit zilele acestea si azi am si verbalizat sa fac selectie din nou la tot ceea ce am si sa ofer si altora sansa de a citi carti, de a imbraca poate o bluza din bbc si nu din plastic si de a sustine copiii din familii defavorizate.
Ce m-a invatat copilaria mea in care priveam fascinata cum urca apa de jos in sus pe picior, mai bine zis pe soseta care sugea cu nesat apa din gaura tenesilor si chiar pantofilor mei. Am fost saraca din punct de vedere material, dar simt profund ca Dumnezeu a compensat cu un suflet caruia ii sufla Dumnezeu la ureche ce e de facut pentru ca intoarcerea Acasa sa fie in Rai si nu in afara lui.
Multi dintre copiii saraci sunt cei care ajung sa invete, sa se autodepaseasca si sa fie integri si buni ca adulti, pur si simplu pentru ca nu pot uita de unde au pornit si nici uita ca fara Dumnezeu nu ar fi ajuns nicaieri.
Sunt acum intr-un punct in care realizez cat de perfect a oranduit Dumnezeu toate si cat de clare devin toate ce le traim atunci cand il lasam pe Dumnezeu sa preia fraiele Realitatii noastre.
Cand mi se face dor de turta olteneasca (un fel de mamaliga cu crusta la cuptor!) am inceput sa o gatesc si recunosc ca se activeaza tone de amintiri de parca ar fi parte din insasi turta ce o savurez si cu gandul si cu papilele gustative.
Am ajuns sa ma iubesc si sa ma apreciez, pot spune cu toata pacea de care sunt dispusa azi, ca toate incercarile sufletului si chiar cele ale trupului au un rost Divin impecabil si o data inteles rostul si modul de functionare a mecanismelor Divine, Recunostinta continua devine parte din trairea zilnica cea mai fireasca si aducatoare de bucurie, de altfel!
Am fost un copil care a avut putin material si azi ca adult bucuria cea mai mare am constatat ca mi-o aduc cantecul.pasarilor, pomii inmuguriti, norii pufosi, ploaia care cade cu picuri vii melodiosi, mirosul florilor si al pamantului, acestea nefiind nicicum bucurii efemere, ci bucurii ce au ramas complet neschimbate, ba parca au o intensitate tot mai mare in comparatie cu cumpararea unor bunuri.
Pe scurt pe mine ma fac fericita lucrurile marunte si apreciez infinit omul care daruieste din bunatatea si blandetea lui, decat omul care aduna titluri, statuturi si diplome. Mi-am amintit de o replica din filmul Nossolar (care merita revazut anual!!!): " Voi pamantenii si diplomele voastre!"
Daca vom muri toti intr-un razboi de putere in care ne vor tari poate politicienii ce conduc lumea, singurul regret: oare am iubit destul? (adica am acceptat destul, am daruit destul, m-am restrans catre putin destul?)
Cel mai mare dor al meu este de a fi impecabila in Iubire, restul sunt surogate nesemnificative!
Multumesc Doamne ca am trait simplu ca sa pot intelege atat cat inteleg cu Voia Ta, Iubirea Ta si creatia Ta! Te iubesc Doamne cu o Iubire infinita!
Georgeta Light
